Greu cu Jabulani

Greu cu Jabulani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Controversa legată de balonul oficial al Cupei Mondiale
continuă. Jabulani a fost testată înainte de turneul final de doar
377 de jucători din cei 736 prezenți la turneul final. Norocoșii
care au „cunoscut” mingea sunt, în general, jucătorii naționalelor
sponsorizate de Adidas sau ai cluburilor care au contract cu
compania de echipament sportiv.

Deși Jabulani a fost pusă la dispoziția jucătorilor încă de anul
trecut, nu toată lumea s-a familiarizat cu mingea. Adidas a oferit
balonul oficial în special naționalelor și cluburilor cu care are
contracte. Astfel, jucătorii Angliei, care evoluează toți în
Premier League, au fost obligați anul trecut să joace meciurile din
campionat doar cu mingea produsă de Nike, compania cu care
federația are contract. Așa s-a ajuns în Africa de Sud fără ca un
singur jucător din lotul Angliei să fi jucat cu Jabulani!

Nemții
au testat-o șase luni

Naționala Germaniei a reușit cea mai clară victorie de până acum
în Africa de Sud, 4-0 cu Australia. Presa din Anglia a scris că
succesul nemților era de așteptat după ce aproape toți jucătorii
testaseră mingea timp de șase luni. Pe lângă faptul că adidas este
sponsorul naționalei, cluburile din 1.Bundesliga au dreptul să-și
aleagă mingea cu care se joacă meciurile din campionat. De exemplu,
campioana Bayern, Schalke, Leverkusen, Nürnberg, Wolfsburg sau
Hamburg le-au folosit încă de anul trecut.

Cu
Jabulani se înscrie mai puțin

Statistica ultimelor trei Cupe Mondiale arată că Jabulani intră
mai greu în poartă decât precedentele baloane folosite în 2002 și
2006. În primele 11 partide jucate în Africa de Sud au fost marcate
18 goluri, față de ediția din Germania, când în primele 11 meciuri
s-au înregistrat 27 de reușite. În 2002, în primele 11 dispute de
la Mondial au fost înscrise 31 de goluri.

UNDE S-A FOLOSIT
JABULANI

Naționalele sponsorizate de adidas Argentina, Danemarca, Franța,
Germania, Grecia, Japonia, Mexic, Nigeria, Paraguay, Slovacia,
Africa de Sud, Spania

Cluburi care au jucat cu Jabulani

Bayern München, Schalke, Leverkusen, Hamburg, Nürnberg,
Wolfsburg, Anderlecht, Ajax

Competiții în care mingea oficială a fost Jabulani: campionatele
Africii de Sud, Austriei, Elveției, Rusiei, Argentinei, MLS, Cupa
Franței, CM al Cluburilor, Cupa Confederațiilor

Cu ce
scor se va termina urmatoarea partidă de la CM? Pariază acum și
poți căștiga un TV LED Philips

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
Reacția tranșantă a presei din Belgia, după ce România nu a reușit să o învingă pe Bulgaria
Reacția tranșantă a presei din Belgia, după ce România nu a reușit să o învingă pe Bulgaria
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a dat jos Anastasia 78 de kilograme, în doar 9 luni. A slăbit de la 203 kg la 125 kg
Cum a dat jos Anastasia 78 de kilograme, în doar 9 luni. A slăbit de la 203 kg la 125…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Patrizia și Bianca, duse la capelă în rochii de mireasă. Mama Patriziei își urlă durerea pentru prima oară:
Patrizia și Bianca, duse la capelă în rochii de mireasă. Mama Patriziei își urlă durerea pentru prima oară: "Toți au…
STUPOARE! În China, nu mai folosesc combustibil, nici baterii, ci merg cu...
STUPOARE! În China, nu mai folosesc combustibil, nici baterii, ci merg cu...
Ce a putut face milionarul român de 33 de ani care contruieşte un castel în România. Şi-a dorit să nu se afle niciodată asta
Ce a putut face milionarul român de 33 de ani care contruieşte un castel în România. Şi-a dorit să nu…
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
Vor primi BANI garantat de la stat. Au timp 5 ANI să solicite ajutorul: Obligăm statul român
Vor primi BANI garantat de la stat. Au timp 5 ANI să solicite ajutorul: Obligăm statul român
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata și li se pare o stare normală”
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata…
Djokovic a decis să se opereze miercurea aceasta la Paris. Cât va lipsi
Djokovic a decis să se opereze miercurea aceasta la Paris. Cât va lipsi
Ai voie să conduci autoturism cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci autoturism cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×